Două mâini dibace de Claudia Groza Lazăr

Și acum vă voi spune tot ce îmi amintesc despre o fetiță de numai 6 ani, care a descoperit teatrul în camera ei.
Ana mergea cu gândurile pierdute printre titlurile de cărți pe care le văzuse în vitrina librăriei. Nimeni nu o putea recunoaște. Visul ei era să locuiască într-o mansardă, care să aibă la parter librărie. Astfel, oricând, la orice oră putea să citească o carte nouă.
– Biata copiliță! Tare necăjită mai e! murmură vecina de la numărul 4.
Fetița saluta politicos, de parcă ar fi avut un senzor la oamenii cunoscuți, și mergea grăbită spre casă. Acolo era lumea ei. Printre toate cărțile care îi erau prieteni de nădejde, Ana se simțea în largul ei. Copertele colorate, cu desene simple sau foarte complexe o așteptau nerăbdătoare în fiecare zi. O dată ajunsă acasă, fetița se schimba cu o viteză fantastică, își spăla mâinile și deschidea o carte. Pentru Ana, cărțile reprezentau comoara din sufletul ei. Toate erau frumos aranjate după mărime, apoi după culoare și după tipul de copertă.
– Cum ți-a fost ziua de azi? Ce ai descoperit nou la școală? întrebă mama.
– Sărut mâna, mama. A fost foarte bună ziua. Am învățat despre călătoria apei în natură. Mi s-a părut captivant!
– Minunat! Îți pregătesc masa.
Micuța Ana, cu părul ei cârlionțat și ochii mari – de parcă toată curiozitatea s-a ascuns în ei -, de un verde nemaiîntâlnit și buze roșii ca zmeura coaptă, se întoarse în camera ei. Pereții era mândri purtători ai unor personaje de poveste. Așa se explica faptul că se simțea atât de bine acasă, în camera ei. Cu siguranță micuța va scrie cu ușurință povești. Cartea cea nouă, cadou de la bunica ei, s-a deschis prietenoasă în mâinile copilei. Degetele lungi și firave, urmăreau apăsat fiecare cuvânt, fiecare rând.
– Am o idee minunată! Să fac teatru de păpuși! rosti Ana, în liniștea molcomă și călduroasă.
Ana nu a stat mult pe gânduri. A scos cariocele și a început să își picteze degetele. Degetul mare, a primit un rol serios și anume cel al unui vrăjitor. Putea juca și alte roluri negative, deoarece era scund, gras și cam burtos. Degetul arătător a fost deghizat într-un tânăr frumos, puternic și curajos. Era și foarte vesel, ceea ce îl făcea și mai simpatic. Degetul mijlociu, elegant, cu papion și pardesiu urma să primească roluri alese, inteligente, cum ar fi magicieni, căpitani de vapoare, scriitori, savanți. Degetul inelar a fost transformat într-o femeie cochetă, cu părul lung, buclat, care purta o eșarfă multicoloră. Ei i se cuveneau roluri multiple de regină, mamă, prietenă, profesoară și câte și mai câte. Degetul mic, bineînțeles urma să joace rolul unui băiețel ghiduș sau a unei fetițe zvăpăiate, dar foarte istețe. Ana era foarte fericită! Improviza povești frumoase, cu final neașteptat. Uneori se surprindea pe ea însăși.
– Măi Ana, te-ai murdărit din nou pe degete! Ți-am spus să nu te mai scrii pe degete!
– Mama, dar fac piese de teatru! Uite, el este domnul Povestitor, iar el este vânătorul de balene.
– Draga mea, înceteazăcu aceste copilării! Ești fetiță mare!
Micuța Ana a tăcut. S-a spălat pe mâini. A mâncat în liniște, apoi a evadat din nou în lumea cărților, unde și-a făcut noi prieteni.
După multe reprezentații date în camera ei în fața jucăriilor, copila a hotărât că sosise vremea schimbării. Așa că, a strâns panglici, tot felul de pânze și chiar șosete desperecheate și a realizat costume pentru personajele ei, degetele. Dar până aici i-a fost! S-a dus zvonul că unele personaje s-au supărat. Motivul? Că unele arată mai bine și au haine de calitate, iar altele prea sunt așa, adunate de pe gârlă. Azi așa, mâine așa, spectacolele Anei se transformau în certuri încât de la primele replici. Ce avea de făcut copila? Să renunțe? Să continue? A renunțat la a-și îmbrăca personajele. Mesajul pe care îl transmiteau era influențat de strălucirea hainelor. Până la urmă simplitatea și modestia erau de apreciat mai mult decât hainele și aspectul degetelor – păpuși. Așadar, Ana a revenit la teatrul cu degetele pictate.
În sufletul fetiței cu părul cârlionțat, dragostea pentru teatru a crescut cu fiecare zi, precum o sămânță udată și îngrijită care a dat viață unui copac. Peste ani, Ana a devenit actriță la teatrul de păpuși. Când mergea în vizită acasă, adora să se joace cu păpușile din cufărul ce o aștepta sub patul din camera cu pereții desenați cu personaje din povești, acum incrustați cu rafturi pline de cărți.
Cu pasiune și cele două mâini dibace, Ana și-a construit o adevărată recuzită.